Cinci judecători din cadrul Curţii de Apel Chișinău au fost lipsiţi de imunitate de către Consiliul Superior al Magistraturii. Asta după ce procurorul general, Corneliu Gurin a solicitat acest lucru, pentru a putea porni urmărirea penală a judecătorilor, anunţă Politik.md.  
Este vorba de magistrații Mihai Ciugureanu, Iurie Cotruţă, Nina Traciuc, Ion Secrieru, Marina Anton. Aceștia sunt bănuiți de luarea deciziilor ilegale și scrierea datelor false în documente oficiale.
Potrivit materialelor procesului penal, în anul 2014, în cadrul examinării unei cauze civile, intentate la cererea unei femei privind decăderea din drepturile părinteşti a tatălui copilului său, magistraţii au respins apelul femeii, menţinând hotărîrea primei instanţe. Cu toate acestea, în dispozitivul deciziei şi în hotărârea motivată magistraţii au indicat date diametral opuse, precum că apelul femeii totuşi a fost admis.
Ulterior, după ce reprezentantul pârâtului a depistat acţiunile ilicite comise de către judecătorii Curţii de Apel Chişinău, a fost format un nou complet de judecată, care în noiembrie 2014, în lipsa şi fără citarea părţilor, în proces de corectare a unor erori au schimbat decizia anterioară emiţând una diametral opusă.
Decizia respectivă a fost anulată de Curtea Supremă de Justiţie ca fiind emisă cu încălcarea legii procesuale. În cadrul urmăririi penale,  Procuratura Anticorupţie urmează să desfăşoare mai multe acţiuni pentru cercetarea completă şi obiectivă a cazului. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE