Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova urmează să declare persona non-grata trei diplomați ai ambasadei Federației Ruse la Chișinău, după ce directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a dezvăluit că misiunea diplomatică, sub coordonarea serviciilor speciale ruse, l-a ajutat pe deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, să se refugieze în regiunea transnistreană, transmite IPN, citând surse diplomatice.

După investigațiile SIS, ambasadorul Oleg Ozerov a fost convocat la MAE pentru a-i fi comunicată informația și protestul referitor la implicarea misiunii diplomatice rusești în situația cu deputatul Nesterovschi.

Ambasada Federației Ruse la Chișinău a emis un comunicat în care răspunde acuzațiilor lansate de directorul SIS, Alexandru Musteață, privind implicarea Moscovei în evadarea deputatului fugar Alexandr Nesterovschi. Deși nu oferă o negare explicită a faptului că Nesterovschi s-ar fi aflat pe teritoriul Ambasadei sau că ar fi fost ajutat să ajungă în regiunea transnistreană, diplomații ruși resping acuzațiile și afirmă că nu au primit nicio solicitare oficială de extrădare din partea autorităților moldovenești.

Și ministerul de Externe de la Moscova a venit cu o reacție, după ce autoritățile de la Chișinău au anunțat expulzarea a trei diplomați ruși.

”Moscova va răspunde la decizia Republicii Moldova de a declara angajații Ambasadei Rusiei persona non grata”, au declarat reprezentanții ministerului pentru presa rusă.

Ministerul Afacerilor Externe i-a transmis luni, 31 martie, ambasadorului Rusiei la Chişinău, Oleg Ozerov, o notă prin care trei angajați ai ambasadei Federaţiei Ruse au fost declarați persoane indezirabile.

"Decizia autorităților moldovenești are la bază dovezi clare privind desfășurarea de activități contrare statutului diplomatic pe teritoriul Republicii Moldova. Diplomații respectivi urmează să părăsească țara", transmit autorităţile de la Chişinău.

Precizăm că directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că deputatul Alexandr Nesterovschi se ascunde în regiunea transnistreană, unde a fost dus de către reprezentanți ai Ambasadei Rusiei la Chișinău, în data de 19 martie, ziua în care judecata a pronunțat decizia în dosarul parlamentarului.

Dacă vor fi declarați acești trei diplomați persona non-grata, ambasada Federației Ruse va rămâne cu 6 diplomați la Chișinău și 15 persoane din stafful tehnic.

Ultimul diplomat rus care a fost expulzat din Moldova este Dmitri Kelov, acuzat de autoritățile moldovene că a desfășurat "activități incompatibile cu statutul său diplomatic". Expulzarea lui a venit imediat după perchezițiile din Parlament și Poliția de Frontieră. Acum cei doi angajați ale acestor instituții sunt judecați pentru trădare de patrie și complot.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE