„Vitalie Iurcu este şi membru în Consiliul de administraţie al "Fincombank". De asemenea, ţin să informez, că Moldtelecom în 2010 a procurat, 35 unităţi de transport, în sumă de cel puţin până la 500 mii euro, este vorba despre câteva autoturisme Skoda Superb, Skoda Fabia, Opel Vectra, Hunday Getz, şi Mitsubishi. Ei deţin circa 100 autoturisme numai la sediul central. Întrebarea mea firească este: cum se face că o companie care solicită majorare de tarife şi spune că nu are din ce trăi, îşi permite luxul de a cumpăra 35 unităţi de transport în sumă de până la 10 mln lei într-un singur an”, se întreabă Chirtoacă.
În acest sens, primarul a solicitat să fie supusă unui control de audit întreaga activitate a „Moldtelecom”, prin controale financiare pentru a vedea care este sursa de plăţi şi cât s-a cheltuit. Potrivit primarului, Vitalie Iurcu avea la ANRE un salariu de peste 50 mii lei, care a fost moştenit de Victor Parlicov într-o variantă mai mică.
„Bravo, trăiască schimbarea!”, a mai adăugat Chirtoacă.