Cele mai violente manifestaţii de protest se desfăşoară în cadrul sistemului politic dictatorial

Distrugerea sistemului totalitar, în care cetăţeanul avea rolul de „suspus participant” (F.C.Barghoorn) şi înlocuirea prin instituirea acestuia prin unul democratic, unde cetăţeanul este angajat participativ în procesul luării deciziilor, reprezintă o nouă etapă de dezvoltare a relaţiei cetăţean - stat. Evoluţiile şi procesele sociale, economice şi culturale în perioada actuală au afectat modalităţile şi mizele participării politice.

Prin participare politică se înţelege acel mod de a acţiona, de a se comporta şi raporta al membrilor societăţii, maselor, grupurilor sociale, al partidelor şi formaţiunilor politice faţă de valorile şi doctrinele politice, de principiile şi normele politice ale societăţii, de activitatea politică desfăşurată de organismele şi instituţiile politice societale. În sens restrâns, participarea politică este ansamblul activităţilor prin care cetăţenii sunt angajaţi activ în procesele guvernamentale care le influenţează viaţa prin intermediul unor forme de acţiune politică.

La nivelul oricărei societăţi se impune o participare politică individuală, a cetăţeanului în calitate de alegător şi participant în procesul luării deciziilor şi o participare politică colectivă - de grup, clasă, partide etc. Astfel, în baza acestor criterii participarea politică tradiţional are mai multe forme:

1. Convenţionale, bine integrate şi conform regulilor jocului politic.

Este vorba de activităţi şi comportamente centrate pe votul politic sau privind angajarea activă a unui militant într-un partid, exprimarea opiniei publice, susţinerea financiară a unui lider sau partid, asistenţă la reuniuni politice;

2. Neconvenţionale (de protest).

Presupun activităţile legale (semnarea de petiţii, manifestaţii paşnice, greve, flash mob-urile) sau violente (molestarea adversarilor sau a reprezentanţilor autorităţilor, deterioarea edificiilor publice, incendii, acte de vandalism).

Acestea sunt acţiuni colective (mobilizează grupurile de indivizi pentru o cauză comună), directe (în lipsa unui mijloc tradiţional de mediere), autonome (ce depăşesc cadrul juridic). Practica activităţilor de protest poate fi ierarhizată conform gradului de legitimitate, raportat la intensitatea violenţei acesteia.

În ultimii ani formele participării politice neconvenţionale sunt mai des răspândite. Greve, pichetări, mitinguri de protest paşnice (a sindicaliştilor, minorităţilor sexuale, antiglobaliştilor ş.a.) sunt organizate anual în diferite state. Însă cele mai periculoase manifestări politice sunt protestele violente stradale cauzate de acţiuni disperate ale unor mase sau indivizi care escaladează în incendierea, vandalizarea clădirilor instituţiilor publice, iar prin ciocnirile violente între aceştia şi forţele de ordine pot solda cu un număr mare de victime şi cheltuieli colosale pentru reparaţia ulterioară a edificiilor distruse.

Reieşind din formele de participare în viaţa politică, cetăţenii pot fi clasificaţi în felul următor:

Inactivi, care maximum citesc despre politică din ziare şi sunt dispuşi să semneze o petiţie dacă li se cere;

Conformişti, care se angajează numai în forme convenţionale de participare;

Reformiști participă la forme convenționale de implicare, dar se înscriu şi în cele de protest, cum ar fi boicoturile, demonstraţiile;

Activişti, care se implică în formele non-legale sau ilegale de acţiune politică;

Contestatari, asemănători cu reformiştii şi activiştii din punct de vedere al implicărilor în acţiunile de protest, dar se deosebesc prin faptul că nu iau parte la formele convenţionale de activitate politică.

Acţiuni de sensibilizare a instituţiilor şi opiniei publice, acţiuni de protest sunt organizate în cazul în care sunt încălcate drepturile fundamentale ale omului, principiile şi normele democratice sau ale statului de drept. Aceste manifestări nu sunt rezervate doar liderilor sindicatelor, ONG-lor, partidelor politice în opoziţie, dar şi, spre regret, implicarea grupurilor de interese şi serviciilor secrete. În rezultat activiştii şi contestatarii pot fi cei mai vulnerabili faţă de influenţa şi manipularea de către un grup de persoane cointeresate în scopul destabilizării situaţiei social - politice într-un stat, apelând doar la provocarea sentimentului gloatei, barbariei (nemulţumire faţă de politica socială, neânţelegerea sistemului politic şi economic etc.). La fel, în timpul protestelor paşnice în unele state trupele speciale ale serviciilor secrete aplică scenarii asemenea loviturii de stat sau practicii „Incendierii Reichstag-ului”. Anume incendierea Parlamentului German de către gărzile personale ale lui A. Hitler, în 1933 şi învinuirea comuniştilor de acest complot antiguvernamental a marcat începutul dictaturii fasciste şi preluarea puterii de stat în Germania.

Cele mai violente manifestaţii de protest se desfăşoară în cadrul sistemului politic dictatorial. Astfel, în 1989, în spaţiul ex-sovietic au avut loc „Revoluţii de catifea”, în special în Europa de Est (Polonia, Ungaria, Germania, România, R. Moldova) care a rezultat prin instaurarea regimurilor democratice.

Democraţia devine un instrument de evitare a tiraniei şi de schimbare pe cale paşnică a conducătorilor (K. Popper). Mişcările de contestare şi criticare a guvernării sunt o formă de libertate de expresie. Grevele, mitingurile de protest, petiţiile adresate instanţelor europene au loc în diferite state, ceea ce reprezintă participarea politică a cetăţenilor prin manifestarea dezacordului faţă de puterea politică. În unele ţări, ca răspuns poliţia poate interveni arestând o parte din protestanţi, chiar dacă mitingul a fost paşnic şi autorizat, fără a le explica motivul reţinerii sau aplicând un comportament discriminatoriu. Deci, putem constata că măsurile împotriva manifestărilor legate de criticarea autorităţilor au un caracter represiv şi nu contribuie la asigurarea ordinii publice.

Acest comportament se explică în ţările ex-sovietice prin moştenirea culturii politice pasive, parohiale şi cu profunde accente de sentimentalism (mai ales negative la adresa altor grupări - antisemitism, xenofobie, homofobie etc. ).

Democraţia europeană este influenţată în prezent de apariţia unor fenomene sociale noi, în special legate de dezvoltarea unor comunităţi în spaţii virtuale, adică activismul on-line.

S. Vegh clasifică sursa on-line în trei categorii: conştientizare, organizare/mobilizare şi acţiune/reacţiune. Internetul este resursa cheie pentru activiştii independenţi sau e-activişti. El permite unor organizaţii neguvernamentale să comunice ieftin şi rapid. Mitingurile şi protestele pot fi iniţiate atât de organizatori, cât şi de participanţi cu ajutorul mesajelor transmise în masă şi abilităţii de a răspândi un mesaj cu costuri minime. Astfel, perspectiva unor fenomene politice noi şi utilizarea tehnologiilor informaţionale permite mobilizarea populaţiei.

Un fenomen social recent este flash mob-ul, manifestat de un grup de oameni care se adună într-un loc definit din timp, care desfăşoară o acţiune de scurtă durată, apoi se dispersează rapid. În Occident acesta reprezintă o nouă modalitate de distracţie, cu elemente de conspiraţie, pentru că participanţii se anunţă prin intermediul Internetului, telefoanelor mobile, poştei. Un flash mod este definit de patru reguli: lipsa unui organizator sau lider, iniţiatorul rămânând anonim; nu are un scop anume, este o acţiune legală. Participanţii nu intră în conflict cu autorităţile sau poliţia; activiştii nu trebuie să comunice între ei în timpul desfăşurării. Pregătirea acţiunii are loc în secret, nici presa, nici poliţia şi alte oficialităţi nu sunt informate.

Deşi, flash mob-ul este apolitic, în Europa de Est, el este organizat în scopuri politice. În Federaţia Rusă, de exemplu, cu două săptămâni înainte de votul pentru desemnarea Preşedintelui s-a desfăşurat un flash mob politic. Participanţii purtau măşti cu chipul lui V. Putin şi tricouri cu lozinci anti-prezidenţiale. Manifestanţii s-au adunat în oraşul natal al şefului de stat, lângă fosta lui reşedinţă, scandând „Vova, întoarce-te acasă !!!” şi apoi împrăştiindu-se. Poliţia a intervenit, arestând participanţii. Aşadar, această acţiune nu poate fi catalogată drept flash mob „autentic”, fiind de fapt o strategie bine pusă la punct.

Participarea politică, cea socială nu este un dat al societăţii, al indivizilor, ci el este rezultatul unei intense şi permanente activităţi a societăţii. În cadrul procesului de formare şi modelare a participării politice, un rol important îl joacă cultura şi comunicarea politică, activitatea educativă şi politica desfăşurată în diferite organisme şi instituţii politice, dintre care se detaşează prin importanţă şi eficienţă acţiunea partidelor politice, a mass-mediei, şcolii şi familiei. P. H. Holbac consideră că interesul este „unicul mobil al acţiunii şi conduitei umane”, iar interesul politic este cel care dă scop, sens, semnificaţie activităţii şi comportamentului politic, îl declanşează, direcţionează contribuind totodată şi la reglarea sa. Rămâne doar ca actorii participării politice, adică cetăţenii să poată sesiza esenţa şi scopurile organizării mitingurilor, marşurilor de protest, demonstraţiilor.

politik

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE

Postări asemănatoare

Curtea Constituțională decide asupra rezultatelor alegerilor și validării mandatului președintelui...

Deputatul Carp a primit un comentariu de la Procuratură pe...

Forțele aeriene britanice vor desfășura avioane Eurofighter Typhoon în România

BBC: Cum să câştigi un referendum

De mâine ce facem?

Nici Filat nu o cunoaște personal pe Bacalu