Curtea Constituţională a adecis luni, 12 iulie, că decretul prezidenţial, privind declararea zilei de 28 iunie 1940, zi a ocupației sovietice, este neconstituțional. „Principalul argument care a stat la baza deciziei Curţii este că preşedintele interimar Mihai Ghimpu a încercat să dea un aspect juridic şi politic unor evenimente istorice”, a declarat preşedinte CC, Dumitru Pulbere.
Avocatul PCRM, Sergiu Sîrbu a menţionat că această decizie este logică şi era previzibilă. Acesta a declarat că hotărârea Curţii demonstrează că autorităţile emit acte care sfidează Constituţia Republicii Moldova şi sunt emise în scopuri politice şi electorale. Sîrbu a mai spus că aceasta este o lecţie dată lui Ghimpu, care pe viitor ar trebui să se conducă strict de Constituţie.
Mihai Ghimpu nu a comentat deocamdată decizia magistraţilor. El participă la inaugurarea unui monument în memoria victimelor regimului comunist la Rezina.
Viceministrul justiţiei, Oleg Efrim a menţionat că decizia Curţii care este irevocabilă va fi respectată şi conform legislaţiei, decretul prezidenţial urmează a fi anulat.