Noul șef interimar al Direcției municipale Arhitectură, Relații Funciare și Urbanism a fost numit Ion Carpov. Aceasta s-a produs astăzi, 17 iunie, în cadrul ședinței operative a serviciilor primăriei, anunță Politik.md.
Primarul general, Dorin Chirtoacă, l-a numit pentru „a avea o amprentă pozitivă ca urmare a implicării sale în calitate de șef interimar al Direcției Arhitectură”.
„Dle Carpov, eu vă urez succes în activitate. Știm că situația este deloc una simplă. Sunt o serie de greșeli admise în acest domeniu, în special aspectul legat de mansarde, de suprafețe excesive ocupată de clădiri, dezechilibru între clădiri, etc. Presiunea imobiliară este enormă. Din păcate, în Primărie există diverse interese. Fiecare al doilea agent economic își permite să construiască mai mult decât i se permite, după care legalizează prin semnături sau prin instanțe. În situația complicată care este, nu pot să vă doresc decât succes. Să aveți rezistența necesară, verticalitate și integritate”, i-a doritChirtoacă.
Ion Carpov a mulțumit pentru urări și a precizat căactivitatea în cadrul adminstrației locale pentru el este ceva nou, de aceea va depune tot efortul pentru a soluționa problemele din cadrul Direcției Arhitectură, dar și din municipiu.