Din luna octombrie şi până la sfârşitul anului curent, ÎM „Regia Transport Electric Chişinău" pune în circulaţie bilete de călătorie în troleibuz cu nominalul de 1 leu, dar care sunt reevaluate la costul de 2 lei, informează primăria municipiului Chişinău.
Biletele reevaluate au putere juridică, iar valoarea acestora corespunde costului actual pentru o călătorie.
Măsura este aplicată pentru lichidarea stocului de bilete rămase după modificarea costului călătoriei în transportul electric, dar şi pentru economisirea resurselor financiare.
De menţionat că, în urma controlului efectuat la întreprindere, Curtea de Conturi de asemenea a recomandat ÎM „Regia Transport Electric Chişinău" lichidarea stocului de bilete de călătorie cu troleibuzul, cu nominalul de 1 leu.