Întreprinderea SRL „STARNET” a rămas fără autorizaţia de retransmisie. Și aceasta deoarece difuza ilegal în reţeaua TV prin cablu „TV BOX” 110 canale TV.
De asemenea, pentru nerespectarea normelor legale şi a condiţiilor la autorizaţia de retransmisie, au fost atenţionate 4 întreprinderi, 15 au fost avertizate public, iar 3 au fost amendate.
Amintim că, în cadrul şedinţei publice din 24 octombrie, a Consiliului Coordonator al Audiovizualului au fost examinate rezultatele controlului, efectuat în perioada 04-07 octombrie curent, cu privire la modul de executare a prevederilor legislaţiei în vigoare şi a condiţiilor la autorizaţiile de retransmisie şi licenţele de emisie. În rezultatul controlului a 40 de distribuitori de servicii, au fost constatate derogări de la prevederile legislaţiei în vigoare la 30 dintre aceştia. 
De menționat că, CCA va sesiza organele de drept privind atragerea la răspundere a 6 agenţi economici, care activează fără Autorizaţia de retransmisie eliberată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE