Preşedintele României Traian Băsescu a reiterat miercuri, 20 ianuarie, în cadrul unui discurs susţinut în faţa ambasadorilor acreditaţi la Chişinău sprijinul pe care România intenţionează să-l ofere ţării noastre, în special pe calea integrării europene.
Solidaritatea ne animă eforturile de sprijinire a apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Cu toţii cunoaşteţi relaţia specială dintre România şi vecinul său din est. Ne leagă o istorie comună, avem aceeaşi limbă şi aceeaşi cultură. Românii trăiesc pe ambele maluri ale Prutului, iar această realitate face din susţinerea aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova proiectul meu de suflet, a declarat preşedintele României.
El a menţionat că nu întâmplător, prima vizită pe care o va efectua în străinătate, la începutul noului mandat, va fi în Republica Moldova, peste exact o săptămână. „După o perioadă în care bunăvoinţa noastră a fost pusă la încercare, există, acum, premisele pentru reconstruirea unei relaţii bazate pe încredere, solidaritate şi năzuinţe comune, nucleu pe care nu vom pregeta să-l valorificăm în interes reciproc”.
În ceea ce ne priveşte, ne vom manifesta activ în interiorul UE pentru includerea Chişinăului în spaţiul unde, istoric vorbind, îi este locul. Un obstacol care trebuie depăşit este conflictul transnistrean, dosar în care Uniunea poate avea, credem, o implicare mai susţinută, a mai declarat Băsescu.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE