Președintele fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, cere explicații privind participarea instituțiilor din Republica Moldova la forumurile internaționale dedicate securității cibernetice. Subiectul a fost abordat la ședința Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, în contextul în care autoritățile se confruntă cu fenomenul call-centrelor și cu creșterea cazurilor de escrocherii online.
Deputatul a întrebat reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne cine monitorizează evenimentele internaționale din domeniu și dacă instituțiile responsabile preiau și aplică soluțiile prezentate de alte state.
Usatîi a invocat participarea sa la Cyber Diplomacy Forum, desfășurat în cadrul GISEC GLOBAL 2026, unde, potrivit acestuia, Republica Moldova ar fi fost reprezentată doar de ambasador, fără participarea unor subdiviziuni specializate ale MAI.
„Cum luptăm cu escrocii online și combatem criminalitatea cibernetică dacă lipsim de acolo unde deja există soluții și se caută altele noi?”, a declarat Usatîi.
Potrivit deputatului, la eveniment nu ar fi fost prezenți nici reprezentanți ai Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice al INI, Inspectoratului General al Poliției, Agenției pentru Securitate Cibernetică, STISC sau Agenției de Guvernare Electronică.
Usatîi susține că participarea la astfel de evenimente ar permite instituțiilor moldovenești să urmărească experiența altor țări și să identifice instrumente noi pentru combaterea fraudelor online și a amenințărilor cibernetice.
„Nu erau nici reprezentanți ai altor instituții care trebuie să fie prezente la asemenea forumuri, să urmărească experiența altor state și să aducă acasă soluții pentru combaterea fraudelor și amenințărilor din mediul online”, a spus deputatul.
În opinia sa, în condițiile în care Moldova se confruntă cu probleme legate de escrocheriile online și activitatea call-centrelor, autoritățile ar trebui să explice de ce instituțiile specializate nu au participat la un asemenea forum internațional.
„Consider că asemenea evenimente de anvergură, precum este Cyber Diplomacy Forum, sunt importante în situația în care ne aflăm. Cei responsabili cred că ar fi trebuit să ofere deja niște explicații”, a conchis Renato Usatîi.


