Republica Azerbaidjan și Republica Turcia organizează exerciții militare comune în conformitate cu acordul de cooperare în domeniul militar încheiat între aceste două țări, raportează Ministerul azer al Apărării.

Exercițiile în curs de desfășurare, implică personal de diferite tipuri de trupe și acoperă orașul Baku și teritoriile din districtele Astara, Jabrayil și Imishli.

"În conformitate cu scenariul unități ale Forțelor Terestre, Forțelor Aeriene, Forțelor Speciale, Forțelor de Geniu, Forțelor de Rachete și Artilerie ale Armatei Azerbaidjanului împreună cu soldați ai Forțelor Armate Turce efectuează diverse misiuni de antrenament și de luptă. Exercițiile, care țin cont de modul de operare al luptei moderne, presupun diverse sarcini pentru a folosi artileria, aviația și alte tipuri de trupe în operațiuni militare, pentru a organiza coerența, pentru a construi poduri de pontoane peste râuri pentru a face pasaje și, de asemenea, a parașuta trupele în spatele unui inamic simulat”, se precizează în comunicatul ministerului.

Potrivit informațiilor publicate, principalul obiectiv al exercițiilor comune este de a asigura coerența de luptă în interacțiunea dintre trupe, de a îmbunătăți comanda și controlul, de a face schimb de experiență și de a crește profesionalismul personalului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE