Avocații fugarului Ilan Șor, amendați cu ”niște bănuți” pentru că trag intenționat de timp. Potrivit Procuraturii Anticorupție, în cadrul ședinței de judecată din data de 16 decembrie 2022, care a avut loc la Curtea de Apel Chișinău, avocații lui Ilan Șor au depus trei cereri de amânare a ședinței pe motive de implicare în alte ședințe și stare de sănătate.
Acuzatorul de stat analizând motivele invocate de către apărători, a solicitat instanței aplicarea amenzilor în privința avocaților pentru lipsa fără just temei de la ședință și informarea Uniunii Avocaților cu privire la tergiversarea intenționată a ședințelor, informează PA. Astfel, avocații lui Ilan Șor s-au ales cu o amendă ce constituie 1500 lei.
„Atenționăm că, ședințele anterioare din data de 2 noiembrie 2022, 21 noiembrie 2022, 23 noiembrie 2022, 07 decembrie 2022 și 14 decembrie 2022, de asemenea, au fost amânate în baza cererilor avocaților lui Ilan Șor. În acest sens constatându-se tergiversarea intenționată a examinării cauzei din partea ultimilor.
Totodată, menționăm că, în ședința din 28 octombrie 2022, partea acuzării și-a susținut apelul pe dosar și a finalizat invocarea probelor în susținerea acuzării. În aceeași ședință, instanța a admis cererea avocaților privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională. La moment, cauza se află la etapa susținerii apelului din partea apărării, avocații continuând să depună cereri de amânare”, informează PA.
Următoarele ședințe au fost fixate pentru data de 18 și 20 ianuarie 2023.