Candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru şi-a prezentat astăzi Programul de guvernare al noului Executiv, anunţă Politik.md. Primul capitol este destinat combaterii corupţiei şi conţine unii paşi, pe care îşi propune să-i întreprindă Iurie Leancă alături de viitoarea sa echipă.
Punctul A. Un lucru important ţine de adoptarea unui act legislativ, o Strategie privind sistemul naţional de integritate. Aici este menţionat şi faptul că urmează să aibă loc unele restructurări pentru a evita dublarea activităţii Centrului Naţional Anticorupţie şi a Procuraturii Anticorupţie, iar CNI, CNA şi judecătoriile specializate în examinarea cauzelor de corupţie urmează să-şi îmbunătăţească conlucrarea. De asemenea, viitorul Executiv îşi propune să invite experţi din UE, care să coopereze cu judecătoriile naţionale în acest sens.
Un alt punct ţine de eliminarea piedicilor formale în cadrul investigării actelor de corupţie, precum şi se propune reducerea imunităţii demnitarilor publici sau a persoanelor cu statut special în cadrul  procedurilor penale şi contravenţionale.
Punctul B. Aici se menţionează despre combaterea corupţiei politice prin adoptarea mult-aşteptatei Legi cu privire la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. La fel, se propune stabilirea unui plafon al banilor viraţi în fondul electoral al concurentului, iar acesta să fie tras la răspundere juridică, dacă nu-şi va declara corect cheltuielile sau le va depăşi. Un alt lucru care se propune este aprobarea unor noi metode de verificare a rapoartelor privind veniturile şi cheltuielile partidelor politice, iar pentru aceasta urmează ca ofiţerii de urmărire penală să fie instruiţi supimentar.
Punctul C - Combaterea corupţiei în organele de drept şi justiţie. Pentru aceasta noul Guvern consideră că la conducerea instituţiilor de drept trebuie vină, prin rotaţie, mai multe persoane, astfel ca să nu existe relaţii corporatiste în interiorul sistemului judiciar şi în procuratură. Astfel, important este ca organele competente să verifice prioritar provenienţa averilor judecătorilor şi procurorilor, iar salariile judecătorilor, procurorilor, angajaţilor CNA şi CNI să fie corelate între ele.
Punctul D - Combaterea îmbogăţirii ilicite şi confiscarea produselor infracţiunilor de corupţie şi conexe. În acest subcapitol se menţionează că viitorul Executiv îşi propune să implementeze noua legislaţie, care să prevină îmbogăţirea ilicită, iar pentru identificarea şi confiscarea averii ilicite urmează să fie creată o nouă structură, care să poată activa în ţară, dar şi peste hotare.
Punctul E - Combaterea fraudării utilizării fondurilor externe. În acest subcapitol se menţionează că CNA şi Procuratura urmează să semneze un acord de colaborare cu Oficiul European Antifraudă (OLAF), iar cadrul naţional să fie dezvoltat astfel ca cei vinovaţi de delapidări să fie traşi la răspundere penală, conform Acordului de Asociere al R Moldova cu UE.
Punctul F - Controlul averilor, intereselor personale şi al conflictelor de interese. În acest sens se propune să fie stabilit clar care pot fi valorile cadourilor admise, ce reprezintă conflictele de interese şi incompatibilităţile persoanelor publice. Tot aici se propune şi înăsprirea legii de pedeapsă a celor care trişează, dar şi introducerea unui mecanism de confiscare civilă.
Un subiect fierbinte ţine de reformarea Comisiei Naţionale de Integritate, de modul de control al averilor şi intereselor personale, precum şi verificarea mai atentă a proprietăţilor a demnitarilor publici, precum şi să fie luate măsuri în privinţa celor care nu-şi pot justifica proprietăţile.
Punctul G - Integritatea instituţională şi servicii publice pe platforme electronice. Aici se menţionează despre adoptarea unei legi, care să protejeze avertizorii de integritate, iar activitatea agenţilor economici să fie la nivel de standarde europene. Perfecţionarea legii privind testarea integrităţii agenţilor publici şi includerea unor garanţii la testarea judecătorilor sunt alte puncte propuse de autorităţi.

Întregul program al activităţii Guvernului propus de către candidatul Iurie Leancă îl puteţi citi AICI.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE