Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari scrie că autoritățile prea devreme se bucură de inaugurarea complexului Arena Națională. El spune că foarte multe lucruri, legat de această construcție sunt neclare și că statul ar fi în pierdere, iar justiția a luat apă în gură.

Potrivit lui, Guvernul nu putea să se debaraseze de acest proiect, deoarece avea unele angajamente contractuale pe care trebuia să le îndeplinească.

„Este clar că guvernul, având deja aceste angajamente contractuale stupide, nu are încotro și este obligat cu vai și chin să ducă pănă la un final această epopee. Însă, trebuie să fie foarte clar, tuturor, că proiectul Arena Națională este o RISIPĂ de bani publici, pornit în grabă de Plahotniuc în scopuri electorale și financiar meschine”, a spus Slusari.

Una din problemele acestui proiect, potrivit lui, ar fi terenul pe care Arena Chișinău a fost construită, iar ONG-ul care a realizat studiu de fezabilitate n-ar avea tangență cu acest domeniu.

„În loc de 10 hectare, necesare pentru construcția complexului, de la satul Stauceni au fost sustrase 69 de hectare de terenuri agricole. Pentru excluderea pământului din circuitul agricol localitatea nu a primit nici un bănuț . Au fost pierdute zeci de milioane, bani publici. Cele 59 de hectare nu au avut nici o tangență cu construcția Arenei. Acolo, Plahotniuc planifica să creeze o zonă cu cazinouri și bordeluri. Proiectul a fost demarat în baza unui studiu de fezabilitate, elaborat în pripă de către un ONG, care nu are nici o experiență în domeniul, iar concursul a fost aranjat din start prin stabilirea unor termeni restrănși pentru un singur participant”, a mai spus fostul deputat.

O altă problemă menționată de Alexandr Slusari ar fi costul acesteia, care a tot continuat sa crească și după construcția Arenei.

,,Valoarea contractului de 43 mln euro în foarte scurt timp a început să crească. Ой, am uitat de canalizare. Plus 1,5 mln euro. Опс, contractul nu prevede finanțarea căilor de acces. Încă 24 mln lei. Interesant, că, la moment, există un singur drum de acces și, în acest context, obiectul, până în ziua de azi, official, nu poate fi dat în exploatare, chiar dacă pe 24 decembrie, acolo, a fost primul concert. Pentru a doielea drum urmează o procedură lungă de răscumpărare a terenului privat cu construcții. Totodată, începănd cu anul 2020, statul a cheltuit, annual, de la 10 pănă la 15 milioane de lei pentru întreținerea unui obiectiv nefinalizat, care nu aduce nici un venit. În paralel, în instanța de judecată se află un litigiu, legat de restituirea TVA pentru investiții, unde compania-investitor cere și, probabil va căștiga, de la stat 92 milioane de lei. Toată această perioadă, cele 69 de hectare se află în gaj și pot fi chiar regajate. Există un risc semnificfativ că în orice clipă compania din Turcia să exercite dreptul său de ipotecă și statul să rămănă fără teren”, a mai spus Slusari.

El a declarat  că „dacă așa ceva s-ar fi întâmplat în afaceri private, în câte zile sau chiar ore, cei care au admis asemenea dezmăț erau alungați afară și dați pe mâna justiției pentru escrocherie. La noi e liniște. Procuratura murează în cel mai adânc beci dosarul penal, pornit încă în 2019 pe acest proiect. Nu am auzit șă aibă un statut pe acest dosar nici Plahotniuc, nici Candu, care activ a promovat legea în Parlament, și nici Dodon, care a promulgat aceasta lege, care a lăsat absolut neargumentat comuna Stauceni fără cele 59 de hectare și fără compensarea bănească. Nu știu dacă măcar au fost chemați la Procuratura cei care au pus semnăturile pe contractul de finanțare și toate documentele adiționale. Mă refer la Gaburici, Babuc și Armașu. A rămas doar de pus placă memorială cu numele Plahotniuc la întrarea la Arena Chișinău pentru risipa banilor contribuabililor și pierderea terenurilor de proprietate publică”, a concluzionat Slusari.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE