A doua zi, duminică, 15 mai, Andreea Marin Bănică, va participa la activități desfășurate în cadrul aceluiași festival, la Chișinău și Căușeni. De asemenea, aceasta va asista și la ceremonia de comemorare a victimelor răpuse de SIDA.
În perioada 10-15 mai, cu ocazia acestui festival, în țară vor fi organizate mai multe activităţi la nivel naţional şi local, printre care concursuri pentru elevi, acţiuni publice de informare şi sensibilizare, evenimente festive, concerte, etc. La 15 mai, de Ziua Internaţională a Familiei va fi organizată o sărbătoare cultural-artistică în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” din Chişinău, care va reuni participanţi din capitală şi alte localităţi ale ţării.
De asemenea, a fost realizat un spot video de promovare a valorilor familiei, ca entitate socială care în ultima perioadă se confruntă cu o serie de provocări, precum divorţul, abandonul, violenţa, migraţia, etc.de celebrare a familiei, printre care concursuri pentru elevi, acţiuni publice de informare şi sensibilizare precum și concerte.
Evenimentul se desfăşoară sub egida Guvernului Republicii Moldova, cu susţinerea Organizației Națiunilor Unite şi este dedicat Zilei Familiei. Din anul 2010, Ziua Familiei a devenit sărbătoare naţională şi în Republica Moldova.