Alianţa “Moldova Noastră” are nevoie de reformare şi modernizare, iar Untilă şi Colesnic sunt doar “nişte pene din aripa liberală”. Declaraţia îi aparţine liderului AMN, Serafim Urechean, lansată în cadrul unei conferinţe de presă miercuri, 20 ianuarie.
Urechean s-a arătat convins că în spatele “acestei formaţiuni mincinoase” (n.r.-cu referire la Mişcarea Acţiunea Europeană la care au aderat Veaceslav Untilă şi Iurie Colesnic) nu va sta niciun partid din cadrul Alianţei pentru Integrarea Europeană.
“Toate cele patru formaţiuni avem o înţelegere din start că nu vom provoca o oarecare deflagraţie prin susţinerea celor doi”, a declarat Urechean.
Totodată, acesta a adus la cunoştinţa tuturor membrilor AMN care susţin că “nu se regăsesc în cadrul formaţiunii, că nu au decât să părăsească partidul”.
În acest context, a mai spus Urechean, sâmbătă, 23 ianuarie, la Consiliul Suprem Naţional vor fi propuse recomandări pentru reformarea şi modernizarea partidului.
“Alegătorii noştri cer depolitizarea, decomunizarea şi eficientizarea administraţiilor publice locale”, a mai spus Urechean.
Amintim că Iurie Colesnic şi Veaceslav Untilă care reprezentau aripa liberală a formaţiunii, au părăsit AMN şi au aderat la Mişcarea Acţiunea Europeană condusă de Anatol Petrencu.