Peste 1 milion de lei vor fi investiți în reparația capitală a sălii de sport a Centrului de Creație pentru Copii „M. Blanc” din Bălți. Potrivit primarului municipiului Bălți, Alexandr Petkov, acest lucru a devenit posibil datorită sprijinului oferit de Biroul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) în Republica Moldova.
„După ce, zilele trecute, am primit confirmarea sprijinului pentru inițiativa noastră din partea Reprezentantei UNHCR, doamna Anne-Marie Deutschlander, am considerat oportun să anunț desprte vestea îmbucurătoare în fața colectivului pedagogic al acestei instituții educaționale unice din orașul nostru”, a anunțat primarul.
Proiectul prevede lucrări de reparație capitală a sălii de sport, a spațiilor auxiliare, precum și a sistemului de ventilație, iar valoarea totală va depăși 1 milion de lei.
„Este încă un pas al Primăriei municipiului Bălți în modernizarea infrastructurii educaționale din oraș, realizat cu sprijinul activ al partenerilor internaționali. Mulțumesc Biroului UNHCR în Republica Moldova pentru ajutorul acordat și încrederea oferită, precum și pentru contribuția la dezvoltarea instituțiilor educaționale din municipiul nostru”, a precizat Alexandr Petkov.