„Am decis că nu are rost să continui acest „circ” ( îmi asum calificativul ) în capcana căruia am căzut involuntar”, a scris Alexandru Bădărău, consilier pe domeniul Agriculturii în Cabinetul Prim-Ministrului Dorin Recean, care și-a anunțat demisia, denunțând public marginalizarea totală a sectorului agricol în procesul decizional guvernamental. Demisia a fost oficializată printr-o cerere adresată premierului pe data de 19 mai 2025, iar motivele invocate relevă o ruptură profundă între autorități și reprezentanții fermierilor.
În document, Bădărău afirmă că obiectivul declarat la numirea sa în funcție – acela de a asigura o comunicare eficientă cu sectorul agricol – a fost doar mimat, iar în realitate a fost ținut departe de orice proces real de consultare sau decizie.
„Nu am participat la nicio ședință a Prim-Ministrului cu consilierii săi, cu excepția uneia anulate ulterior. Nu mi s-a oferit acces la sistemele guvernamentale, nici măcar o adresă oficială de e-mail, iar Planul de Aderare la UE și alte inițiative vitale pentru agricultură le-am aflat din presă, ca orice cetățean simplu”, scrie Bădărău în cerere.
Acesta consideră că funcția i-a fost acordată mai degrabă formal, fără intenția reală de a permite exercitarea mandatului său în calitate de reprezentant mandatat al celor mai importante asociații agricole din țară.
Într-un ton dur, Bădărău acuză o izolare deliberată a vocii agricultorilor, într-un moment esențial pentru viitorul sectorului agricol în contextul integrării europene:
„Este inacceptabil ca unul dintre pilonii economiei naționale să fie tratat cu atâta indiferență și lipsă de respect instituțional, iar expertiza și preocupările a mii de agricultori să fie ignorate sistematic”.
El avertizează că această practică subminează democrația participativă și pune în pericol antreprenoriatul agricol autohton. Bădărău a mai precizat că nu dorește să dețină o funcție doar pentru titulatură, în condițiile în care contribuția sa este ignorată.
„Pe șeful de la „Forța Fermierilor”, pe domnul Alexandru Bădărău l-am invitat să vină consilier la prim-ministru ca să ne coordonăm mai bine și să avem și o explicație mai bună către cetățeni”, a menționat premierul Recean
În același timp, Dorin Recean, a subliniat că i-a prezentat lui Alexandru Bădărău toate cifrele din buget pentru a avea o imagine mai clară asupra domeniului.
„I-am pus toate cifrele pe masă din buget. I-am demonstrat că acum suntem în perioada în care trebuie să ajutăm și agricultorii, și pensionarii, și familiile care au avut de suferit în urma acestor creșteri de tarife și atunci ca într-o familie trebuie să găsim acel echilibru.”
În perioada cât a fost în funcție, Bădărău trebuia să aibă rolul de intermediar între sectorul agricol și prim-ministru, cu accente pe comunicare, analiză și identificarea soluțiilor optime în domeniul agricol.
Alexandru Bădărău a fost numit consilierul premierului Recean în data de 5 martie 2025.