Un camion, încărcat cu produse alimentare, a fost trimis în dimineaţa zilei de joi, 8 iulie, de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) spre satul Obileni, raionul Hînceşti.
Aceasta este o donaţie făcută de angajaţii CCCEC în contextul susţinerii sinistraţilor care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor din ultimele zile.
Ajutorul constituie 5 tone de apă, o tonă de făină, paste, ulei, crupe, conserve din carne – toate vor fi repartizate de către colaboratorii Centrului locuitorilor satelor Nemţeni şi Cotul-Morii, care şi-au părăsit locuinţele şi s-au concentrat într-o şcoală din Obileni.
Totodată, CCCEC va transfera pe contul de susţinere a sinistraţilor 100 000 lei, salariul colaboratorilor pentru o zi de muncă.
În ajutorul sinistraţilor vine şi Partidul Naţional Liberal care va merge la sfârşitul săptămînii cu o donaţie de haine şi alimente. “În legătură cu situaţia creată în unele raioane, tinerii naţional-liberali au decis să meargă în satele sinistrate din cauza revărsării râului Prut şi să uşureze marea durere provocată de natură”, se arată într-un comunicat difuzat de PNL.