În urma investigațiilor speciale, efectuate de angajații Inspectoratului Național de Investigații, la 11 august, curent, a fost reținut liderul grupării criminale cecene din Republica Moldova, Ibraghimov Movsar Muslim, alias „MAVSAR”, informează Politik.md.
Liderul grupării de 48 de ani, este originar din Republica Cecenă, stabilit cu traiul în Chişinău la sfârşitul anilor '86, iar din 1992 este cetățean al Republicii Moldova, cu viza de reședință în municipiul Chișinău, este fostul ginere al autorității lumii interlope, Rotari Valerian, alias „ZELIONÎI”.
La 28 ianuarie 2004, de către Colegiul Curţii de Apel Chișinău, Mavsar a fost condamnat la 7 ani privaţiune de libertate, în lipsa sa.
În perioada anilor 1992 – 2002, Movsar Ibraghimov a fost cercetat penal, fiind prins în flagrant delict împreună cu mai mulți acoliți, în timp ce extorcau de la un om de afaceri, 80 000 de dolari. Totodată, acesta a mai fost judecat de trei ori pentru furturi si pentru deținere ilegală de arme de foc.
La fel, în cadrul acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că, Mavsar susținea financiar mișcarea separatistă cecenă, fiind și unul dintre liderii neoficiali ceceni stabiliți în Republica Moldova.
În următorii 7 ani, MAVSAR” urmează să-și ispășească pedeapsa.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE