Parlamentul a desemnat noi membri ai comisiilor de evaluare externă a judecătorilor și procurorilor. În cadrul ședinței plenare de astăzi, au fost aprobate patru proiecte de hotărâre care prevăd acest lucru.

Gerrit-Marc Sprenger, Marcel van de Wetering și Iulian Rusu au fost desemnați în calitate de membri ai Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Candidaturile lui Gerrit-Marc Sprenger și Marcel van de Wetering au fost propuse de partenerii de dezvoltare, iar candidatura lui Iulian Rusu a fost propusă de Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”.

Iulian Rusu este de profesie jurist. Este absolvent al Universității Oxford, având titlul de magistru în drept. Are o experiență profesională vastă, de peste 20 de ani, activând inclusiv în calitate de secretar de stat la Ministerul Justiției și director al Centrului Național Anticorupție.

Potrivit legislației, Comisia de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție este constituită din nouă membri, aleși cu votul a 3/5 din deputații aleși. Cinci dintre ei sunt propuși de partenerii de dezvoltare.

Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, a dezvăluit recent că ex-ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, fostul șef al CNA, Iulian Rusu, și fostul șef de direcție CNA, Eugeniu Rurac, șantajau judecători cu „informații compromițătoare”, ca să „acționeze într-un anumit mod”. „Le-am spus că nu sunt de acord, iar dacă vor continua cu această metodă, eu le voi deschide dosare”, a declarat Dragalin.

La rândul său, Iulian Rusu a venit cu o reacție pe rețele: „Fazele de lună plină amplifică stările emoționale și psiho-emoționale negative”.

La 10 octombrie 2023, directorul Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, a scris cerere de demisie, iar Parlamentul a luat act de această solicitare la 26 octombrie.

Iulian Rusu a fost primul șef CNA numit în funcție fără concurs. Acesta a venit la conducerea instituției prin votul deputaților PAS, lăsând fotoliul de secretar de stat la Ministerul Justiției.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE