Premierul Dorin Recean a criticat dur hotărârile luate aseară de Curtea Supremă de Justiție care a anulat deciziile Comisiei Pre-Vetting privind candidații la funcția de CSM și CSP care nu au trecut evaluarea.
„Vreau să le spun acestor cetățeni, la minoritatea coruptă din tagma judecătorilor că nu ne-ați surprins de fapt. Voi continuați, perpetuați acest efort și rezistați efortului de auto-curățare. M-am uitat că acolo e un fel de copy-paste și de fapt s-a încercat un efort de a demonstra un efort de sfidare. Nu o să reușiți. Noi vom continua să avem legislație care să permită autocurățarea sistemului. M-am uitat și peste texte, o parte din ele înțeleg că au fost scrise în afara Curții. Vreau să atenționez pe cei care participă la acest efort că asta înseamnă perpetuarea corupției. Cei care au participat la aceste acțiuni vor răspunde conform legislației în vigoare”, a declarat Recean.
Amintim că ieri, mai multe decizii ale Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor au fost anulate de Curtea Supremă de Justiție. CSJ s-a pronunțat la sesizarea candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliul Superior al Procurorilor care nu au trecut evaluarea Comisiei Pre-Vetting.
Este vorba de Anatolie Gârbu, Angela Popil, Veronica Cupcea, Stanislav Sorbalo, Valentin Caisin, Ion Chirtoaca, Vitalie Codreanu, Vitalie Stratan, Alexei Paniș, Victor Sandu, Vladislav Holban, Nicolae Șova, Aureliu Postica, Aliona Miron, Cristina Gladcov, Angela Bostan, Tatiana Chiriac, Ecaterina Buzu, Sergiu Osoianu, Alexandru Rotari și Mihail Bușuleac.


