În noaptea dintre 29 și 30 octombrie 2022, ora 4:00 va deveni ora 3:00, așa că vom dormi mai mult cu o oră.
La 26 martie 2019, Parlamentul European a votat pentru renunțarea la schimbarea sezonieră a orei, măsura urmând să fie aplicată din 2021. Însă, Consiliul Uniunii Europene încă nu a examinat-o și, respectiv, propunerea nu a fost adoptată și nu a intrat în vigoare.
Cum este afectat organismul de schimbarea orei
Medicii spun că schimbarea orei poate afecta organismul, mai ales în cazul categoriilor aflate la extreme: copiii şi vârstnicii. Nu este exclus să apară insomnii, oboseală, nervozitate sau dureri de cap, pentru că schimbarea orei aduce, de fapt, o modificare a rutinei.
Pe lângă modificările somnului, unele persoane pot acuza astenie, vertij, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare sau modificarea apetitului.
Medicii spun că avem nevoie de o perioadă cuprinsă între 1 și 2 săptămâni pentru a ne adapta la ora de iarnă.

