După ce acum două săptămâni PCRM a ieșit cu o declarație publică, prin care îl critica pe Igor Dodon, care ar fi declarat, la o emisiune, că Vladimir Voronin a ajuns în Parlament datorită faptului că socialiștii au fost de acord să formeze un bloc cu cei de la PCRM, fostul lider PSRM reacționează din nou.
„Vladimir Nicolaevici, respect vârsta dvs., 81 de ani, sănătate, dar anume din acest motiv nu vă voi răspunde la ceea ce, cu părere de rău, ați afirmat mulți ani, anul trecut nu ați spus, iar acum, în această perioadă grea, ați afirmat din nou”, a menționat Dodon.
Acesta a declarat că: „Procesul care a început, de unire a opoziției, e corect, sper că va continua. Au avut primele discuții colegii, trebuie să meargă mai departe, trebuie să avem o agendă comună activă. Dacă nu ne vom uni, vor sta până în 2024 – 2025 în fotolii. Va putea poporul suporta încă 2-3 ani? Nu cred”, a spus Igor Dodon.
„Trebuie să uităm despre neînțelegeri. Mi-a spus cineva că m-a criticat Voronin. Îi pot aminti lui Voronin foarte multe, despre tot, am ce, dar nu o voi face niciodată, pentru că dacă vom începe acum cu Voronin, cu Tkaciuk, ei ambii încearcă să mă jignească… dacă voi începe, va fi rău pentru toată opoziția, pentru toți cetățenii. Vom începe să ne amintim cine și ce a zis cândva și gata, s-a terminat. Acești băieți vor juca anume pe aceste divergențe”, a precizat Dodon.
Amintim că după an în care Voronin l-a acuzat pe Dodon de trădare, la ultimele alegeri parlamentare cei doi și-au dat mâna, intrând în Parlament cu un bloc comun. Se pare însă că vechile supărări dau de știre, iar iertarea nu a fost reciprocă sau completă.


