Instituțiile respective au fost utilizate până în prezent cu o altă destinație, iar redeschiderea lor va permite crearea a 50 de grupe noi de copii, cu o capacitate de 1500 de locuri. Pentru asta, în anul 2019 sunt prevăzute 43 mln de lei. 

Alte 14 grupe de copii, cu o capacitate de 420 de locuri, vor fi mai fi create în grădinițele care activează în capitală. 

Ruslan Codreanu, primar general interimar al capitalei, a declarat că este importantă monitorizarea lucrărilor de reparație a grădinițelor, astfel încât acestea să fie calitative și efectuate la timp, iar instituțiile să își poată începe activitatea la 1 septembrie 2019.

Potrivit datelor, de la începutul anului de studiu, în municipiul Chișinău activează circa 160 de instituții de învățământ preșcolar, frecventate de aproape 38 mii de copii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE