Zeci de protestatari s-au adunat în fața Curții de Apel Chișinău, unde au cerut ca primarul localităţii să fie eliberat. Şi asta în timp ce magistraţii examinau dosarul în care este vizat Ilan Shor, informează Politik.md.
Oamenii au venit cu pancarte, pe care erau inscripţionate mesaje precum: „Toți pentru unul, unul pentru toți”, „Stop abuzurilor procurorilor” şi au scandat în cor: „Libertate!” , „Ilan Shor acasă!”. Una din protestatare a venit chiar şi cu o poezie dedicată primarului de Orhei.
Mulți din cei prezenți la protest poartă chipiuri albe pe cap, pe care era imprimată imaginea lui Ilan Shor. De asemenea, oamenii au spus de la tribuna improvizată, că au venit în mod organizat, cu autobuze special închiriate.
În faţa mulţimii a venit şi liderul formaţiunii „Ravnopravie” , Valerii Klimenko, care i-a sărit în apărarea lui Ilan Shor. „Ei vor să ne împiedice să participăm la alegerile prezidenţiale, de aceea au fabricat acest dosar, pentru că se tem . Dar vom lupta şi vom demonstra că Ilan este nevinovat”, a declarat Klimenko.
Una din femeile prezente la protest a spus că Shor este nevinovat şi că el trebuie eliberat imediat. „Acest om nu a trădat pe nimeni. Să plătească cei care au furat țara dar nu el”, a spus femeia.
O altă protestatară a învinuit unii reprezentanţi ai mass-media pentru faptul că anumite informaţii ar fi denaturate. În acelaşi timp, ea a recunoscut că protestatarii sunt aduşi în mod organizat, cu autobuze, în faţa Curţii de Apel. „Nu credeți toate prostiile, pe care le auziți la televizor. Am văzut la TV oameni care nici nu au fost cu noi în autobuz. Am venit să îl susținem pe primarul nostru ca să înțeleagă că noi îl iubim”, a spus femeia.
Menţionăm, că astăzi are loc o nouă şedinţă în dosarul care îl vizează pe primarul de Orhei, Ilan Shor. Acesta a fost reţinut de oamenii legii pe 22 iunie şi s-a aflat în izolator. Primarul de Orhei este învinuit de către procurori că ar fi prejudiciat sistemul bancar, prin escrocherii și spălări de bani în proporții deosebit de mari. Asta în perioada cât a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie la BEM.