Cariera Mea este un proiect conceput prin co-creare, pentru că s-a născut din ideile venite de la tineri și a fost dezvoltat tot cu ajutorul tinerilor. În decembrie 2014, proiectul MiLab a organizat o campanie de generare de idei, în urma căreia tineri, părinți și profesori din toată țara și-au exprimat online ideile referitor la cum facem ca școala să dezvolte competențe utile în viață.   

Astfel, o bună parte din respondenți au afirmat că elevii au nevoie de o mai bună ghidare în carieră încă de pe băncile școlii. Or, un studiu recent al Băncii Mondiale, constată că 39% din studenții în ultimul an de licență, 43% din absolvenții colegiilor și peste jumătate din absolvenții școlilor profesionale nu au o idee clară despre viitorul lor parcurs profesional. După un șir de consultări la acest subiect cu elevi, profesori, psihologi și specialiști în domeniul orientării profesionale, a fost creat portalul web – „CarieraMea”.   

Lansarea oficială a portalului a fost urmată de un eveniment interactiv dedicat tinerilor. Astfel, reprezentanți ai diferitor profesii le-au povestit tinerilor despre cum e să profesezi într-un anumit domeniu și care e parcursul pentru a deveni un bun specialist. Tot în cadrul evenimentului, tinerii au discutat cu un psiho-pedagog, care le-a vorbit despre importanța alegerii corecte a unei cariere și pașii care merită luați în acest sens.

Portalul a fost dezvoltat de Laboratorul de Inovații Sociale al PNUD Moldova și al Centrului de Guvernare Electronică, Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO și mai mulți voluntari, cu sprijinul financiar al PNUD. ARTICO s-a angajat să preia portalul și să asigure dezvoltarea lui pe termen lung.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE