Ieri noaptea, poliția a fost sesizată despre faptul că într-o locuință din comuna Grătiești se află o femeie, care a declarat că ar fi fost amenințată cu o armă de concubinul său, comunică Politik.md. 
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au luat legătura cu victima. Femeia de 54 de ani a declarat că în timp ce se afla în locuință împreună cu concubinul său, de 56 de ani, acesta, aflându-se în stare de ebrietate a început să o înjure și să o amenințe cu arma, după care a plecat într-o direcție necunoscută.
La scurt timp, polițiștii au depistat bărbatul dormind pe bancheta din spate a mașinii parcată în ograda casei. Fiind întrebat despre cele întâmplate, bărbatul a declarat că s-a certat cu concubina sa.
La fața locului a fost solicitată grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Râșcani. Arma confecționată manual a fost ridicată iar bărbatul escortat la poliție pentru documentarea tuturor circumstanțelor.
Poliția reamintește posesorilor de arme să nu poarte arma în stare de ebrietate, deoarece riscați să provocați un incident sau o infracțiune.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE