Ministrul în exercițiu al Educației, Maia Sandu, a luat atitudine referitor la unele decizii ale instanțelor judecătorești ce vizează Ministerul Educaţiei. Ministra a expediat o scrisoare deschisă membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, prin care le solicită intervenţia şi respectarea normelor legale.
Şi asta după ce, scrie Maia Sandu, a încercat să comunice cu magistraţii metode  birocratice, care însă au fost neglijate de judecători.  „Am  trimis mai multe scrisori  la Consiliul  Superior al  Magistraturii  (CSM), în care mi-am exprimat îngrijorarea faţă de  unele decizii ale instanţelor judecatoresti, inclusiv am încercat să obţin acceptul de a veni cu un mesaj în faţa plenului CSM. Însă răspunsurile formale oferite la solicitările ministerului, pe de о parte, şi lipsa unui răspuns clar în ceea ce priveşte participarea  la şedinţa în plen a CSM, pe de altă parte, nu mi-au lăsat о altă opţiune decât să fac publică această adresare”, scrie Maia Sandu.
Vă propunem în continuare să citiţi mesajul din scrisoarea ministrului.
Pentru început, permiteţi-mi să nu fiu de acord cu unul dintre enunţurile din  scrisoarea Dvs de  răspuns,  precum  că  “[…]  este  inadmisibil  ca  orice  funcţionar  să  expună  în mod oficial critici unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, or, astfel de adresări pot promova doar nihilismul juridic şi lipsa de respect faţă de Lege”. Ca cetăţean al acestei  ţări, precum şi în calitatea mea de ministru, care a sprijinit pe parcursul ultimilor doi ani politicile de reformare a justiţiei, inclusiv cele de creştere a salariilor pentru judecători,  am dreptul şi obligaţia să comunic despre anumite decizii judecătoreşti care, din perspectiva noastră, nu corespund legii şi care creează impedimente serioase în administrarea eficientă a sectorului educaţional.
Este  îngrijorător şi faptul că una dintre scrisorile anterioare către CSM, prin care  solicitam examinarea comportamentului unor magistrate, nu numai că nu a ajuns nici măcar la Colegiul Disciplinar pentru a fi pusă în discuţie, ci a avut efecte adverse  asupra noastră. Întâmplător sau nu, unul dintre judecătorii care au fost vizaţi în  materialul cu pricina a pronunţat în perioada imediat următoare încă 2 decizii în  defavoarea Ministerului, manifestând totodată faţă de noi о atitudine tendenţioasă, în  contradicţie cu normele de conduită, pe care trebuie să le afişeze un magistrat în exercitarea actului de justiţie.
Ştiu că CSM nu are competenţa legală de a reexamina soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti. Chiar dacă verdictele date de slujitorii dreptăţii, despre care voi menţiona pe parcurs, sunt discutabile sub aspectul legalităţii, nu revendic revizuirea  acestora. De asemenea, sub nicio formă nu doresc ca acest mesaj să fie perceput şi  interpretat ca un semnal dat instanţelor de judecată, pentru „reevaluarea” deciziilor  luate anterior, astfel încât să se dea câştig de cauză Ministerului Educaţiei.
Însă ceea ce Consiliul Superior al Magistraturii –  singurul organ de autoadministrare judecătorească – poate şi trebuie să facă este să ia atitudine faţă de acţiunile magistraţilor, care pronunţă decizii la limita legii, să asigure examinarea cu discernământ a fiecărui caz în parte şi, dacă cele învederate se confirmă, să acţioneze  în consecinţă. Pentru că, doar acţiunile proactive ale CSM-ului pot aduce schimbări în acest sector.
Sau, de exemplu, un judecător numit până în 2014, când a intrat în vigoare legea de majorare a salariilor, nu va beneficia de salariu potrivit legii noi, ci de salariul existent  la data emiterii decretului de numire în funcţie. Ministerul nu a fost de acord cu decizia  Judecătoriei Buiucani şi a depus apel la Curtea de Apel Chişinău. Pentru că la data  respectivă eram în concediu, atribuţiile mele de serviciu fuseseră delegate, conform  legii, viceministrului Educaţiei Igor  Grosu, care a şi semnat apelul către instanţă.
Curtea de Apel nu a dat curs cererii, argumentând prin aceea ca apelul este semnat de altcineva decât de ministru, iar la cerere nu este anexată о procură. Adică, un viceministru ar avea nevoie de procură ca să semneze un apel. Nu au mai contat  explicaţiile că, potrivit legilor din domeniu, la capitolul organizare şi funcţionare a administraţiei publice – şi în toată lumea este aşa – ministrul este înlocuit de unul  dintre adjuncţii săi. La fel, nu a avut însemnătate faptul că, la materialele depuse, s-a anexat ordinul de delegare a atribuţiilor de ministru către viceministru, acceptul Cancelariei de Stat referitor la concediul ministrului, adică tot setul de acte care  confirmă faptul delegării temporare a responsabilităţilor de ministru al Educaţiei către viceministru.
Am depus, bineînţeles, recurs la Curtea Supremă de Justiţie. De data aceasta, am  anexat chiar şi copia buletinului de identitate al viceministrului, pentru că magistraţii  să-i  verifice semnătura. Însă completul de judecători de la Curtea Supremă de Justiţie,  Valeriu Doagă, luliana Oprea şi Sveatoslav Moldovan, a reiterat mot-a-mot alegaţiile  instanţei inferioare: nu este anexată vreo procură, prin urmare, Curtea de Apel Chişinău a procedat corect.
Voi menţiona, în acest context, că majoritatea scrisorilor care vin la Minister de la Curtea Supremă de Justiţie sunt semnate, în numele preşedintelui sau  vicepreşedinţilor, de cineva dintre angajaţi. Adică, nu doar vicepreşedinţii semnează în  locul preşedintelui, ci chiar simplii angajaţi, funcţionari publici de execuţie. Astfel de  situaţii, în care adjunctul conducătorului semnează în locul conducătorului instituţiei, se întâlnesc în toate autorităţile publice, fiind о procedură, care se circumscrie legislaţiei în  materie de organizare a administraţiei publice.
Dacă am urma logica instanţelor, ar trebui să calificăm toate documentele venite de la CSJ ca fiind semnate de persoane neîmputernicite? Sau că toţi cei, care semnează în  locul conducătorilor, inclusiv cei de la Curtea Supremă de Justiţie, procedează ilegal?

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE