Un polițist de frontieră din Cantemir a fost condamnat pentru conducerea automobilului în stare avansată de ebrietate și folosirea unei diplome de studii false, anunță Politik.md.
Conform datelor deținute de procuratură, în vara anului 2012, inculpatul a fost angajat în Direcţia Regională Sud a DPF al MAI. Acesta fiind angajat al Serviciului de Grăniceri, în complicitate cu un coleg de serviciu, au obţinut, contra sumei de 300 de euro, un atestat de studii medii de cultură generală fals, pretinzând absolvirea a 11 clase într-un liceu din capitală, în baza documentului fals, care a fost autentificat notarial.
Câteva luni mai târziu, conducând propriul automobil, poliţistul de frontieră a fost stopat de inspectorii de patrulare pe traseul intravilan din satul Cania, Cantemir. Fiind supus testului alcooscopic s-a constatat o concentraţie a vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,63 mg/l, iar analiza probelor biologice au concluzionat o concentraţie de alcool etilic în sânge de 1,45 ‰ (1,45 g/l).
Poliţistul de frontieră a primit o amendă penală în mărime de 9 mii de lei, cu nterzicerea de a ocupa funcţii în cadrul DPF al MAI pe un termen de 3 ani şi privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport timp de 3 ani.
În prezent, în gestiunea Procuraturii raionului Cantemir se află încă 6 procese penale similare, în care alţi 6 poliţişti de frontieră sunt bănuiţi de deţinerea şi folosirea atestatelor de absolvire a 11 clase, în baza cărora fusese reangajaţi în DPF al MAI.