De ziua Hramului său, Capitala a îmbrăcat astăzi straie de sărbătoare. Deși la tot pasul sunt prezente tarabe, la care se vând frigărui și bere, în scuarul catedralei, dar și pe la mesele improvizate de meșterii popular poți găsi lucruri făcute manual, de o înaltă calitate.
Cele mai interesante activități sunt totuși pentru micuți. Aceștia pot fi pictați pe față și mâini cu vopsele naturale de către specialiști, se pot distra cu oamenii costumați în personaje de poveste și se pot îndulci cu biscuiți și bomboane în forma unor animăluțe haioase. De asemenea, în scuarul din preajma Arcului de Triumf, micuții se pot plimba cu poneiul.
Maturii se pot fotografia alături de domnitorul Ștefan cel Mare sculptat din lemn, pot admira arhitectura orașului în miniatură, improvizată din standuri tapițate cu covoare, pe care sunt imprimate porțile orașului. Pentru maturi sunt organizate tot felul de concerte și concursuri cu premii, un târg și expoziție de lucruri manuale, dar și fabricate.
Menționăm, că programul de astăzi va încinge cu un concert de zile mari, iar oaspeții speciali ai serii vor fi cei de peste hotare: Horia Brenciu și Thomas Anders de la Modern Talking. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE