Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov l-a însoţit pe Prim-ministrul Iurie Leancă în vizita întreprinsă în satul Puhăceni, Anenii-Noi. Premierul şi Ministrul Agriculturii au discutat cu vânzătorii despre posibilităţile de perfecţionare a comerţului cu produse agricole, ambii cumpărând la final legume și fructe, comunică Politik.md.
La întrunirea sătenilor, convocaţi la primăria satului, Prim-ministrul şi Ministrul Agriculturii au avut o discuţie cu sătenii şi au răspuns şi la numeroasele întrebări adresate de către localnici.
Amintim că la 12 august, Guvernul a lansat mai multe acţiuni de solidarizare naţională în sprijinul producătorilor autohtoni de fructe şi legume, afectaţi de restricţiile impuse de Federaţia Rusă. Printre acestea se numără şi cea cu genericul „Fructele noastre sânt cele mai gustoase”, care prevede organizarea, începând cu 16 august şi până la finalul perioadei de recoltare, a unor iarmaroace agricole în toate raioanele.
De asemenea, în această săptămână, Guvernul a anunţat un set de măsuri în sprijinul agricultorilor. În context, a fost aprobat plafonul compensaţiilor la fructe, dar s-au făcut şi completări la Codul Fiscal, în susţinerea agricultorilor.
Astfel, vor fi orientate programele de sprijinire a agriculturii spre investiţii în infrastructura de depozitare a fructelor şi legumelor, băncilor comerciale le va fi oferită posibilitatea de restructurare a creditelor acordate fermierilor şi de reducere a presiunilor financiare.
La fel, Guvernul își propune: valorificarea oportunităţilor Zonei de Liber Schimb cu UE - până la 80 de mii de tone de mere şi prune putând fi exportate fără taxe, elaborarea unui mecanism de acordare a compensaţiilor pentru producătorii de struguri, acordarea de noi oportunităţi de piaţă în câteva ţări din Orientul Mijlociu, dar și raţionalizarea şi ieftinirea procedurilor de certificare de către ANSA a producţiei vegetale pentru export.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE