gov.mdVictor Osipov, viceprim-ministru responsabil de reintegrarea ţării, şi-a exprimat speranţa în cadrul unui briefing susținut, marți, 9 februarie, că relansarea activităţii grupurilor de întărire a încrederii între ambele maluri va contribui la elaborarea şi implementarea proiectelor de ameliorare a situaţiei în regiunea de est a ţării.
Totodată, a accentuat iniţierea unor proiecte comune de dezvoltare ce ar putea servi la valorificarea sprijinului oferit de către Uniunea Europeană, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, alţi parteneri externi.
Osipov a avut, ieri o întâlnire la Tiraspol, cu participarea reprezentanţilor mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri.
La 11 februarie este aşteptată vizita experţilor europeni pentru a examina problema reluării circulaţiei feroviare între cele două maluri ale Nistrului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE