Italia s-a angajat să susțină ferm Moldova în procesul său de integrare în structurile europene, inclusiv la capitolul liberalizării regimului de vize. Declarația a fost lansată astăzi, 22 ianuarie, de noul Ambasador al Italiei în Republica Moldova, Enrico Nunziata în cadrul unei întrevederi cu premierul Vlad Filat.
”Acest lucru este relevant și în ceea ce ține de imigrarea cetățenilor moldoveni în Italia. Constatăm că intrările în statul italian au avut loc, în mare parte, în baza acordurilor legale bilaterale, iar procentul de refuz pentru moldovenii care doresc să vină în statul italian este mai mic și coboară din an în an”, a spus Enrico Nunziata.
Totodată, Enrico Nunziata a subliniat că Italia își dorește ca Republica Moldova să atingă standardele Uniunii Europeane, iar misiunea pe care o va avea el va fi axată anume pe accelerarea procesului de atragere a investițiilor italiene în țara noastră.
Diplomatul italian a mai menționat că în Republica Moldova există toate condițiile necesare pentru atragerea investitorilor italieni, dar unul din obiectivele pe care le va urmări pe perioada mandatului său va fi evaluarea acestor investitori și asigurarea unui flux obiectiv și transparent al acestora pe piața RM, pentru asigurarea unei colaborări economice favorabile reciproce.
”Prezența investitorilor italieni în Republica Moldova este una binevenită și Ambasada italiană va avea grijă ca toți cei care doresc să investească în această țară să nu vină cu scopuri pur personale, dar și să ofere ceva în schimb. În acest sens, Ambasada va monitoriza activitatea agenților economici italieni și va consolida capacitatea antreprenorială a acestora”, a mai menționat Enrico Nunziata.
Oficialul a subliniat importanța stabilirii unei comunicări eficiente între Camerele de Comerț și Industrie din cele două țări, lucru care ar facilita colaborarea economică bilaterală.
De menționat că, în prezent în RM operează circa 512 întreprinderi italiene.