Fostul viceministru al Afacerilor Interne, Veaceslav Ceban, condamnat la opt ani de închisoare pentru conducerea unei organizații criminale, a fost dat în căutare națională de autorități, după ce nu a fost găsit pentru executarea sentinței.
Ceban a fost trimis în judecată în anul 2022, fiind acuzat că a creat și coordonat un grup criminal organizat care, în octombrie 2020, a desfășurat acțiuni ilegale de filare a doi procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție.
Potrivit acuzării, fostul viceministru ar fi constituit gruparea în cadrul organizației criminale „Plahotniuc”, recrutând mai multe persoane cărora le-ar fi promis remunerații comparabile sau chiar mai mari decât salariile angajaților Ministerului Afacerilor Interne.
Materialele dosarului arată că unul dintre membrii grupului, responsabil de întocmirea notelor informative privind operațiunile de filaj, ar fi fost remunerat cu aproximativ 20.000 de lei lunar.
Anchetatorii susțin că gruparea nu s-a limitat la supravegherea unui procuror anticorupție și a unui adjunct al Procuraturii Anticorupție, ci ar fi colectat informații și despre alte persoane care vizitau instituția, în contextul investigațiilor privind dosarul cunoscut sub denumirea generică „Frauda bancară”, în care Veaceslav Ceban avea calitatea de învinuit.
Instanța l-a găsit vinovat de conducerea unei organizații criminale și l-a condamnat la opt ani de închisoare. Întrucât acesta nu a fost localizat pentru punerea în executare a sentinței, autoritățile au dispus darea sa în căutare națională.
Organele de drept urmează să întreprindă măsurile necesare pentru identificarea și reținerea fostului viceministru, în vederea executării pedepsei stabilite de instanță.


