Doi decani ai Universității de Stat din Comrat au fost reținuți pentru 72 de ore într-un dosar de corupție instrumentat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurori. Este vorba despre decanul Facultății de Drept și decanul Facultății de Economie, în timp ce rectorul instituției este cercetat în stare de libertate, având statut de bănuit.
Potrivit CNA, dosarul penal a fost deschis pentru fapte de corupere pasivă, fiind vizate persoane cu funcții de conducere din cadrul universității.
Anchetatorii susțin că cei implicați ar fi pretins și primit bani de la studenți pentru a le facilita promovarea examenelor și evaluărilor, fără ca aceștia să participe efectiv la cursuri sau să susțină corespunzător probele academice.
În cadrul investigațiilor au fost documentate mai multe episoade în care s-ar fi solicitat și încasat bani de la studenți, inclusiv de la cetățeni străini, în schimbul unor avantaje necuvenite în procesul de studii.
Totodată, oamenii legii verifică și un presupus mecanism de elaborare și comercializare a lucrărilor de licență. Potrivit informațiilor prezentate de CNA, o astfel de lucrare ar fi fost vândută cu aproximativ 10.000 de lei.
Pentru acumularea probelor, ofițerii CNA și procurorii au efectuat percheziții la domiciliile, birourile de serviciu și în automobilele persoanelor vizate.
Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în schemă.
Conform legislației, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


