Liderul Partidului „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a anunțat că formațiunea sa va înregistra în Parlament un proiect de lege destinat prevenirii escrocheriilor telefonice și fraudelor prin comunicații electronice, fenomen despre care spune că a luat amploare în Republica Moldova.
Potrivit lui Usatîi, inițiativa a fost transmisă anterior tuturor fracțiunilor parlamentare, iar o parte dintre acestea și-ar fi exprimat sprijinul de principiu, urmând să vină cu eventuale amendamente.
„Dacă nu introducem un sistem tehnic prin care cetățenii să vadă clar când primesc un apel de la o instituție sau un număr oficial, problema va continua să existe”, a declarat liderul Partidului Nostru.
Proiectul prevede, printre altele, implementarea unor mecanisme de identificare a apelurilor telefonice, astfel încât utilizatorii să poată vedea pe ecran denumirea instituției sau a entității care efectuează apelul, inclusiv pentru numerele de tip 022 sau pentru apeluri realizate prin internet.
O altă măsură propusă vizează înăsprirea regulilor privind achiziționarea cartelelor prepay, care ar urma să fie vândute doar pe baza actului de identitate, pentru a reduce numărul cazurilor în care acestea sunt folosite în scheme de fraudă.
Usatîi a avertizat că lipsa unor reglementări mai stricte alimentează fenomenul escrocheriilor telefonice, menționând că doar într-o singură săptămână ar fi fost înregistrate sute de victime și pierderi financiare semnificative. Autoritățile nu au comentat deocamdată aceste cifre.
Inițiativa urmează să fie examinată în comisiile parlamentare, unde deputații vor decide dacă proiectul va avansa pentru dezbateri în plen.


