Preşedintele Barack Obama şi-a lansat astăzi campania re-electorală, optând pentru un nou mandat, care să cimenteze politicile Casei Albe. Obama scria, în e-mail-ul adresat tuturor suporterilor săi, că întrecerea electorală nu va putea lua amplori, dacă astăzi nu va fi dat startul.
„Întotdeauna am ştiut că schimbarea nu vine rapid, dar în timpul administrării noastre oamenii au luptat pentru a proteja progresul, pe care l-am realizat”, scrie Obama.
Analiştii politici estimează, că această campanie ar putea atinge suma de 1 miliard dolari, sumă pe care Democraţii au început a o colecta câteva săptămâni în urmă. Republicanii îi presează pe Democraţi să reducă din cheltuieli pentru a scădea deficitul, acest punct fiind unul cheie în campania electorală din anul viitor.
Anunţul lui Obama a provocat critici dure din partea opoziţiei, că ar fi început campania prea devreme. Preşedintele SUA este în proces de luptă cu Republicanii pentru bugetul de stat, de aceea şi-a concentrat mesajul spre reducerea dependenţei de petrol din afara ţării, investind mai mult în ştiinţă şi educaţie. La fel, Obama şi-a apărat punctul de vedere privind intervenţia militară în Libia.
De menţionat, că în cadrul electoralelor din 2008 Obama a atins un buget electoral record, de 750 mln dolari. Atunci el a deţinut funcţia de senator al statului Illinois.