www.votat.eu este noul site care ajută la detectarea fraudelor electorale din 5 aprilie 2009. ”Există mari dubii că pentru Partidul Comuniştilor au votat persoane decedate cât şi persoane care nu se aflau în ţară”, se menționează pe pagina oficială a site-ului.
Un motiv de îngrijorare reprezintă listele electorale în care au fost incluse 2.598.875 de alegători. Aceasta, în condiţiile în care la alegerile parlamentare din 2005, pe liste au fost incluşi 2.270.668. Dubios, de unde s-au adunat 328.207 alegători în condiţiile în care populaţia R. Moldova scade (mortalitatea este mai mare decât natalitatea sau numărul celor care au împlinit 18 ani). Cel mai interesant este pentru cine au votat aceşti 328.207 alegători? se scrie pe pagina www.votat.eu.
”Sunt identificate deja mai multe cazuri când pe liste au fost găsite persoane decedate sau persoane plecate din ţară şi nu au participat la votare, dar în numele lor cineva a semnat că a ridicat buletinul de vot şi a votat.” De aceea, persoanele care nu au votat sunt rugate să completeze un formular, iar informaţia colectată va fi verificată în listele electorale.
”De exemplu, dacă aveţi o rudă decedată în ultimii 4 ani sau vreun prieten plecat peste hotare cu care aţi vorbit şi V-a comunicat că nu a participat la votare - introduceţi-i în sistem. Informaţia va fi verificată în listele electorale, dacă în numele lor cineva a ridicat sau nu un buletin de vot.”
Succesul site-ului se bazează pe numărul înregistrărilor şi calitatea lor. Până în prezent pe pagina www.votat.eu au fost adăugaţi 2427 oameni. De menționat că este foarte important ca informaţiile introduse să fie corecte.
Utilizatorii mai sunt rugați să nu transmită datele prin email pentru că nu dispun de resurse suficiente pentru a le procesa prin email.
Trimiterea datelor necesita înregistrare pe site-ul www.google.com.