„Acum el se află în arestul poliției, care își bate joc de el într-un mod aparte. Este torturat, polițiștii îl pun să le sărute papucii, ca să-l lase în viață. Viață lui este în pericol”, spune jurnalista Julieta Savițchi, atenționând mass-media asupra acestui grav caz de încălcare a drepturilor omului. ”Mă tem că n-o să-mi mai văd soțul viu”, spune ea.
Potrivit lui Anatol Mătăsaru, care s-a întâlnit vineri, 10 aprilie cu avocatul său, el a fost bătut cu cruzime în birourile nr. 228 şi 223 de la Comisariatul General de Poliţie, unde se află din dimineaţa zilei de 9 aprilie până în prezent.
Avocatul Victor Panţâru ne-a informat că Anatol Mătăsaru a fost reţinut la 9 aprilie, dimineaţa, în timp ce ieşea din propria casă. Persoanele care l-au reţinut erau în civil şi nu au explicat care este motivul reţinerii.
Mătăsaru i-a explicat avocatului său că a fost bătut de către doi poliţişti, numiţi Sârbu şi Ghenadie, în birourile nr. 228 și 223. El spune că a fost bătut cu picioarele şi cu pumnii.
Panţâru declară că Mătăsaru are faţa deformată de lovituri, respiră cu greu şi acuză că ar avea coaste rupte. Deşi după bătăi el a solicitat ambulanţa, medicii au venit şi i-au acordat ajutor, dar poliţiştii i-ar fi împiedicat să documenteze suficient traumatismele lui Mătăsaru.
”Indiferent că este acuzat, Mătăsaru, poliţia nu e în drept să aplice forţa, de asemenea trebuie să deţină persoanele reţinute în condiţii conform standardelor”, a declarat Panţâru, adăugând că Mătăsaru poartă haine rupte, vorbește încet şi nu poate respira, are ameţeli și stări de leşin.
De asemenea, dosarul pe numele lui Mătăsaru a fost întocmit abia la 6 ore de la reţinere, ceea ce constituie din nou o încălcare a legislaţiei.