Zborul cu avionul nu va mai fi la fel de lin ca până acum. Turbulențele se vor înmulțti din cauza cantității în creștere a dioxidului de carbon din atmosferă, responsabil pentru încălzirea globală.
În ultimele decenii, numărul incidentelor de acest fel s-au înmulțit, iar în fiecare an se rănesc sute de persoane în timpul zborurilor agitate, transmite The Guardian.
Paul Williams, cercetator la Reading University, arată ca la o altitudine de 10-12 km, la care zboară de obicei un avion cu pasageri, schimbările de temperatură cauzate de crețterea cantitîții de CO2 din atmosferă sunt periculoase pentru că forțează curenții de aer să se miște cu viteze extrem de mari unii față de alții.
Problema este că turbulențele se pot întâmpla și când cerul e senin, fără ca pilotul să-și dea seama la timp, iar în aceste cazuri aeronava se destabilizează foarte repede.
"Dacă impactul e grav, atunci pasagerii vor fi practic aruncați din scaune. Un avion întâmpină astfel de probleme de sute de ori pe an", a explicat profesorul.
Doar in SUA, pagubele create de turbulențe - se iau în calcul avariile și întârzierile - ajung la 500 de milioane de dolari pe an.
Tocmai de aceea, Williams ne recomandă să stăm cuminți în scaune și să ținem centura de siguranță legată pe tot parcursul zborului.
Printre soluțiile care pot rezolva situațiile de acest gen se numără diminuarea cantității de CO2 din atmosferă și îmbunătățirea tehnologiilor care anticipează producerea turbulențelor.
Însă companiile aeriene consideră ca astfel de măsuri sunt prea scumpe, asa ca momentan nu se face nimic. Dar problemele nu vor dispărea - ba din contra, vor fi din ce în ce mai grave - iar tot mai mulți oameni vor fi răniți. Rămâne de văzut când vor acționa în consecință și operatorii aerieni.


