Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță o reformă amplă a întreprinderilor de stat, care va include lichidarea companiilor neperformante, privatizarea celor considerate viabile și reorganizarea Agenției Proprietății Publice (APP). Declarațiile au fost făcute de ministrul Eugen Osmochescu, după decizia Guvernului de a trece APP în subordinea ministerului.
Potrivit ministrului, primul pas va fi modificarea cadrului legislativ necesar pentru integrarea Agenției Proprietății Publice în structura Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.
„Demarăm procedurile legislative de modificare a legilor și hotărârilor de Guvern prin care vom încorpora APP în cadrul ministerului. Este vorba atât despre reorganizarea internă a Agenției, cât și a ministerului”, a declarat Eugen Osmochescu.
Oficialul a precizat că autoritățile vor revizui lista întreprinderilor de stat aflate în gestiunea APP, iar pentru fiecare companie va fi stabilită soluția potrivită – lichidare, reorganizare sau privatizare.
„Există deja o listă a companiilor care pot fi privatizate, lichidate sau reorganizate. Vom reanaliza această listă, care este publicată pe site-ul APP. Convingerea mea este că trebuie să ne mișcăm rapid în lichidarea companiilor care nu sunt performante și în privatizarea celor bancabile, astfel încât sectorul privat să le poată administra mai eficient decât statul”, a afirmat ministrul.
Un alt obiectiv al reformei îl reprezintă schimbarea modului de funcționare a consiliilor de administrație ale întreprinderilor de stat. Ministrul consideră că actualul sistem este ineficient și că remunerațiile acordate membrilor acestor consilii sunt exagerate.
„Consiliile de administrație sunt gestionate prost, pentru că nu sunt cu adevărat independente. Remunerațiile unor membri sunt exagerate, inclusiv în cazul funcționarilor publici care fac parte din mai multe consilii fără a avea competențele tehnice necesare”, a declarat Osmochescu.
În schimb, ministrul susține că salariile conducerii executive a întreprinderilor – directorii generali și directorii financiari – trebuie stabilite în funcție de performanță și de indicatori clari de eficiență.
„Atunci când vorbim despre un CEO sau un CFO, remunerarea trebuie să fie legată de rezultate și de indicatori de performanță. Acest principiu nu poate fi aplicat însă membrilor consiliilor de administrație în forma actuală”, a explicat oficialul.
Pe lângă reorganizarea companiilor de stat, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării va iniția și un audit amplu al întreprinderilor aflate în proprietatea statului, dar și al Agenției Proprietății Publice.
„Vom demara un audit nu doar al tuturor întreprinderilor de stat, ci și al APP, pentru a înțelege exact care este moștenirea pe care o preluăm și ce schimbări sunt necesare”, a declarat Eugen Osmochescu.
Reforma anunțată vine în contextul scandalurilor recente privind activitatea și remunerarea conducerii unor întreprinderi de stat, cazuri care au determinat Guvernul să anunțe restructurarea APP și revizuirea întregului sistem de administrare a patrimoniului public.


