Locuitorii capitalei vor achita mai mult pentru facturile de apă caldă şi apă rece din luna noiembrie curent. Această decizie a fost luată astăzi, 31 octombrie, în cadrul a şedinţei operative a serviciilor Primăriei .
Potrivit directorului SA „Apă-Canal”, Constantin Becciev, aceasta ar fi o soluție care ar permite înlocuirea instalațiilor și rezolvarea problemei rețelei uzate de alimentare cu apă.
”Întreprinderea S.A. „Apă-Canal Chişinău” are pierderi de milioane de lei pentru diferenţa de volum între datele contoarelor şi cele ale întreprinderii, iar acest fapt ar permite reducerea pierderilor de apă şi de energie electrică”, a declarat Becciev.
Potrivit edilului capitalei, aceasta ar fi una dintre soluții, iar celelalte fiind procurarea unor contoare performante de către fiecare consumator, precum și repartizarea proporțională a apei consumate nedeclarate pe fiecare contor individual.
Astfel, pentru luna noiembrie, ar putea să fie adăugat câte 1m³ la fiecare contor. Potrivit unor calcule, consumatorii vor plăti în medie cu 50 de lei mai mult.