Fostul premier Vlad Filat consideră că R. Moldova nu este pregătită pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru că nu au fost respectate precondițiile, iar decizia Bruxelles-lului va fi una politică

Vorbind de prezent, sigur că decizia urmează să fie preponderent politică(...) însă noi sub aspectul îndeplinirii condiționalităților pentru a deschide negocierile nu suntem pregătiți. Trebuie să recunoaștem că contextul atât regional, cât și în interiorul Uniunii Europene este de așa natură care poate favoriza Republica Moldova. Nu suntem pregătiți pentru că nu au fost respectate precondițiile, acele 9 precondiții la general fiind privite, dar dacă ne uităm pe ramificații sunt mult mai multe, nu au fost îndeplinite, însă trebuie să recunoaștem că contextul atât regional, cât și în interiorul Uniunii Europene este de așa natură care poate favoriza Republica Moldova, din punctul meu de vedere, nu în beneficiul Republicii Moldova, că nu este suficient să începi negocierile, este important să fie pregătit, autentic să fii pregătit de această începere de negocieri”, a declarat Vlad Filat.

Recent, Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a arătat încrezută că UE va deschide negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova până la sfârşitul anului, cerând ca speranţele acestor ţări candidate să nu fie dezamăgite

„Dacă Ucraina şi Moldova sunt pregătite, negocierile de aderare ar trebui să poată începe, iar paşii ar putea fi făcuţi treptat. Fiecare ţară merge pe drumul său, dar să nu dezamăgim milioanele de oameni care consideră Europa ca fiind casa lor", a îndemnat Roberta Metsola

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE