Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat este aşteptat luni, 7 iunie, la Procuratura Generală, pentru a fi audiat în calitate de martor în contextul evenimentelor din 6 - 7 aprilie 2009.
La etapa actuală Procuratura Generală continuă investigarea cauzei penale ce vizează acţiunile de dezordini în masă şi jafuri, comise de unii participanţi la întrunirile desfăşurate la 7 aprilie 2009, se arată într-un comunicat al Procuraturii.
În cadrul dosarului au fost audiate peste 1 500 de persoane, printre care demnsitari de stat, cum ar fi (V. Voronin, M. Tkaciuk, I. Morei, V. Ţurcan, C. Lucinschi, V. Tarlev, D. Braghiş, A. Tănase, M. Godea, C. Vieru, V. Cosarciuc, A. Oleinic, N. Robu, D. Chirtoacă, O. Nantoi, I. Bolboceanu, Iu. Banari, V. Matei, N. Dabija, V. Coteţ, V. Cuşnir, V. Pavlicenco, A. Reşetnicov etc.).
Concomitent, procurorii cercetează şi infracţiunile săvîrşite de reprezentanţii autorităţilor publice contra protestatarilor şi altor persoane, catalogate ca exces de putere, tortură etc.
Astfel, au fost înregistrate şi examinate, în special de procuratura militară Chişinău şi procuratura mun. Chişinău, 108 sesizări cu privire la infracţiuni, dintre care în 31 cazuri procurorii s-au autosesizat şi au început investigaţiile în lipsa plângerilor cetăţenilor, fiind pornite cause penale în de 53 cazuri.
Alte 21 dosare au fost dechise în privinţa a 36 colaboratori de poliţie şi expediate cu concluzii de învinuire în judecată, unde se află pînă la moment în stadiu de examinare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE