România a fost eliminată în această seară de la EURO 2024, fiind învinsă în optimile competiției de Olanda, cu scorul de 3-0. Cody Gakpo și Donyell Malen au fost marcatorii echipei lui Ronald Koeman.

Aventura tricolorilor la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eşec fără drept de apel, în faţa unei echipe care a făcut cel mai bun joc al său în turneu, după prestaţii nefaste în grupă.

„Au intrat în istorie, au făcut lucruri foarte bune. Când ieși din grupe întâlnești adversari foarte buni. Am avut oportunitățile noastre cât de cât, dar s-a văzut că Olanda a fost superioară atât colectiv, cât și individual. A avut controlul meciului. Noi am făcut cât am putut. E un proces, din orice meci înveți, trebuie să vezi înainte. Trebuie să te gândești ce ai de făcut, să devenim și mai buni. Ei ne-au arătat că pot, acum rămâne să lucreze foarte bine.

Felicitări tuturor! Toată România merită, am făcut România iar cunoscută. Important e că au făcut foarte bine, să avem încredere și curaj. Și mai multă personalitate. A progresa trebuie să fie un cuvânt foarte important. Mândru de echipa României!”, a menționat Gică Hagi

Pentru echipa lui Roland Koeman urmează un duel cu învingătoarea din meciul Austria - Turcia, programat de la ora 22:00.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE