Producătorii prezintă o varietate de produse moldovenești: vin, cereale, miez de nucă, prune, suc de aronia, ceai și lavanda.
Din grupul de producători din Republica Moldova fac parte reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, „SRL Crama Domnească”, „SRL AMG Kernel”, „Comuninatea Religioasă Mănăstirea Zăbriceni”, „SRL Micu&Co” „SRL Progran Organic”, „SRL Pronat Agro”, „SRL Reseenger”, SRL „Agroteh Nuc”.
În perioada 14 – 17 februarie 2018, în oraşul Nürnberg, Germania, traditional se desfășoară cea de-a XXIX-a ediție a expoziției internaționale BIOFACH. Ediția din acest an, reunește mai mult de 3200 de expozanți, din 93 de țări printre care și Republica Moldova. Genericul evenimentului fiind „Generația următoare”.
Expoziția reprezintă o oportunitate pentru prezentarea produselor ecologice, dar și pentru a stabili noi parteneriate. În acest an, în cadrul târgului are loc și cel mai mare forum internațional ”Congresul BIOFACH”, ce reprezintă o platformă de dialog unde se discută despre provocările mișcării ecologice. Organizatorii se așteaptă la circa 50 000 de vizitatori ce vor fi îndemnați să participe la 150 de sesiuni de informare.

