"Moldoveni, treziți-vă! Sunteți prostiți. Suntem furați de alte 5 miliarde de lei". Avertizarea vine din partea ex-președintelui PPDA, Andrei Năstase, care s-a dezlănțuit la adresa PAS în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului municipal Chișinău.

Totul a început de la o replică a consilierului PAS Roman Cojuhari care, în timp ce aleșii Platformei DA părăseau sala de ședințe, le-a strigat din urmă că „pleacă pentru a face jocul socialiștilor”. Președintele Fracțiunii Platformei DA în CMC, Andrei Năstase, s-a întors, a ocupat tribuna și s-a dezlănțuit cu acuzații dure în adresa celor de la PAS.

El a acuzat partidul aflat la guvernare de faptul că minte, iar libertatea de exprimare "este mai proastă decât în timpurile lui Plahotniuc".

”Din cauza voastră, a celor din PAS, am ajuns să fiu astăzi detestat în țară mai mult decât cei care au furat miliardul”, a strigat Năstase.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE