Fermierii din țară au ieșit la protest cu tehnica din dotare. Potrivit reprezentanților asociației „Forța Fermierilor”, pe unele trasee naționale agricultorii au blocat circulația pentru perioade scurte.

„Au ieșit agricultorii din toate raioanele, cu mici excepții. Ei au venit cu circa 530 de unități de tehnică agricolă. După circa două ore, în unele locuri au fost blocate traseele. De exemplu, la Hâncești a fost blocată Vama Leușeni, iar la Căușeni traseul Căușeni-Ștefan Vodă”, a precizat pentru IPN directorului executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari.

În contextul protestelor fermierilor, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că „evident că fermierii vor mai multe subvenții și prețuri mai mari, dar Guvernul reprezintă întreaga societate, inclusiv consumatorii care vor prețuri mai mici, și agricultorii mici și mijlocii, care de asemenea vor să aibă acces la subvenții de calitate. Prin urmare, Guvernul rămâne deschis la discuții în continuare cu reprezentanții din sector. Așteptăm să vedem revendicările formulate foarte clar”, a mai spus Daniel Vodă.

Fermierii insistă pe cele 5 revendicări și declară că următorul pas ar fi protestul cu tehnica agricolă în centrul Chișinăului.

„La prima etapa vom avea manifestații în teritoriu. Dacă nu vom fi auziți, protestul poate să se extindă în capitală. Revendicările rămân aceleași, formulate în Declarația din 17 mai 2023”, spun fermierii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE