Angajații Serviciul Investigare a Fraudelor Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți, au documentat, în perioada lunilor septembrie-octombrie curent, activitatea infracțională a unei asistente medicale din cadrul Dispensarului Pneumoftiziologic din municipiul Bălți.
Suspecta, fiind responsabilă de includerea în tabelele de pontaj a orelor de muncă a angajaților medicali, în interes material și personal, a organizat o schemă frauduloasă de delapidare a mijloacelor bănești de la angajații unei secții din cadrul Dispensarului.
Astfel, bănuita, sistematic, extorca mijloace bănești (între 500-1000 de lei) de la asistente medicale și infirmiere sub pretextul includerii orelor suplimentare de muncă în tabelele de pontaj, care, de facto, nu erau efectuate de către angajații secției.
Femeia, a fost reținută în flagrant delict, în biroul de serviciu, în timp ce încasa 735 de lei de la o infirmieră, bani extorcați pentru orele de muncă suplimentare incluse ilegal în tabelele de pontaj pe numele acesteia, care, de facto, nu au fost efectuate.
La moment, au fost stabilite mai multe angajate ale acestei instituții care au avut de suferit de pe urma activității ilegale a suspectei, fapt pentru care se petrec măsuri active de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor persoanelor care au avut de suferit sau cu care ar fi în cîrdășie aceasta, precum și toate circumstanțele în care acționa.
În acest caz, a fost inițiată o cauză penală. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă amendă în mărime de la 10 000 la 20 000 de lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.